Cât câștigă, de fapt, Marian Godină. ”Aș crăpa de rușine să ies în stradă”
Polițistul Marian Godină a dezvăluit, pe blogul personal, ce salariu primeşte lunar de la Poliţia Română, în contextul în care mai mulți polițiști au protestat cu privire la mărirea salariului.
”Ne place sau nu, bugetarii sunt plătiți din banii produși de mediul privat. Adică unii muncesc, produc bani, plătesc taxe, iar din banii ăia sunt plătiți bugetarii. Acum, pandemia asta a lovit din plin chiar sectorul privat. Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă sau au intrat în șomaj.
Nu e cazul bugetarilor, lor le-au rămas salariile intacte. Eu, de exemplu, am luat salariu 4700 de lei luna trecută. Nu i-am luat degeaba, am muncit pentru ei, m-am trezit uneori la 3 dimineața să mă duc la serviciu, am fost chemat din timpul liber de câteva ori, iar asta se întâmplă în fiecare lună.
Am muncit nopți și sâmbete și duminici. Deci nu am luat salariul stând acasă și nici pe degeaba. Totuși, aș crăpa de rușine să ies în stradă să spun că vreau mai mult. Asta în timp ce m-aș gândi la oamenii ăia din privat, care au rămas fără serviciu sau care nici nu visează la un salariu ca al meu”, a scris polițistul pe blogul personal.
Marian Godină: „Cât de imbecil trebuie să fii?”
Polițistul Marian Godină a avut recent o reacție dură la adresa celor nu acceptă să li se măsoare temperatura la intrarea în spațiile comerciale, susținând că doar un imbecil s-ar certa cu paznicii în astfel de situaţii. În perioada stării de alertă, autorităţile au decis că măsurarea este o metodă de prevenție a răspândirii coronavirusului.
„Poate sună puțin urât, dar mereu i-am privit cu milă pe agenții de pază din marile magazine. Nu din cauză că munca lor nu ar fi una nobilă, ci pentru că majoritatea, se vede clar, sunt pensionari și sunt nevoiți să lucreze în continuare. Dacă îi întrebi (eu de multe ori i-am întrebat) au lucrat prin fostele uzine, au avut meserii. Iar la bătrânețe, în loc să se plimbe prin lume, pensia mică îi forțează să se angajeze.
La vârsta lor să stai 8 ore în picioare, poate chiar mai mult, nu-i deloc lucru ușor. Acum mă întreb, cât de imbecil trebuie să fii să te cerți cu un astfel de om, căruia șeful i-a spus că trebuie să ia temperatura persoanelor care intră în magazin?”, scria Marian Godină.